Au fost zile de naștere, pe care le-am uitat. Și nu mă refer la zilele altora, ci la zilele mele.
Se spune că dacă privești retrospectiv iar anul care a trecut nu îți aduce lacrimi , e un an pierdut. Se pare că eu scriu cu lacrimi în ochi , dându-i dreptate celui/celei care mi-a lăsat comentariul la postarea precedentă.
Nu prea poţi câştiga războaie când eşti setată pe autodistrugere...
Sper totuși să se înșele.
Cam are dreptate...
RăspundețiȘtergereLa ce să ne amintim de zilele noastre de naștere, dacă tot nu ne place să le sărbătorim? Lacrimile nu aduc nicio satisfacție; doar mai spală din durere...
RăspundețiȘtergereSa se insele ca esti setata pe autodistrugere sau ca nu poti castiga razboaie?
RăspundețiȘtergereE şi o parte pozitivă în chestia asta, în caz că n-aţi observat.
RăspundețiȘtergereCând eşti setat/setată pe autodistrugere, nu ai nimic de pierdut.
Deci n-o să câştigi războaie, dar nici n-o să pierzi vreunul, niciodată.
Nimeni, niciodată, nu te va putea declara înfrânt(ă), în afară de tine, bine-nţeles :)
În privinţa zilelor de naştere, cu toţii avem ani buni şi ani răi. Când privim în urmă, absolut orice sentiment prinde viaţă, de la agonie şi până la extaz.
Dar atâta timp cât priveşti în urmă doar cu lacrimi şi regrete, şi cu sentimentul că deşi ai purtat multe bătălii, nu le-ai câştigat, realizezi retrospectiv că nici nu le-ai pierdut, prin urmare încerci, undeva departe, în adâncul sufletului, cel mai puternic sentiment uman: speranţa.
Atâta timp cât speri, că anul ăsta, sau anul viitor, sau peste 10 ani, va fi un an bun pentru tine, nu vei pierde războiul, şi nici nu vei apăsa butonul de autodistrugere.